September 15, 2016

Monica Popescu

monica-popescu  Întotdeauna am simțit că am răbdare și bucurie să lucrez cu copiii și tocmai de aceea în momentul în care mi-am ales meseria am realizat că cea de profesor mi se potrivește cel mai mult. Am decis să urmez cursurile Facultății de Psihologie și Știintele Educației din cadrul Universității București, secția Psihopedagogie Specială. Am învățat astfel, cu entuziasm, timp de 4 ani cum să lucrează cu fiecare categorie de copii cu deficient dar si cu parintii acestora, care au nevoie permanenta de sustinere si consiliere.

Inițial am lucrat ca profesor la Școala Specială pentru Deficienți de Auz nr.2 din București unde am experimentat comunicarea prin limbajul mimico-gestual. A fost fascinant să intru în lumea copiilor pentru care cunoașterea vine în primul rând prin ochi, iar limba maternă este limbajul mimico-gestual. De asemenea, este impresionant să-i vezi dansând deși nu aud muzica, să-i vezi jucând piese de teatru în limbaj mimico-gestual și învățând de la profesori să scrie și să citeasca folosind doar labiolectura.

Ulterior am început să lucrez la Școala Specială pentru Deficienți de Vedere din București, iar clasa de elevi la care lucrez sunt cei mai speciali între cei speciali, este vorba despre copii cu surdocecitate. Aici vorbim despre copii care, pe lângă faptul că nu văd deloc sau văd cu dificultate au asociate și alte deficiențe: fie nu aud bine, fie au dificultăți foarte mari în coordonarea mișcărilor, fie mintea lor funcționează diferit de mintea noastră.